Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, proiectul care aprobă ordonanţa de urgenţă 101/2021 pentru modificarea unei prevederi din Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat. Iniţiativa extinde grupa de vârstă menţionată în definiţia tânărului NEET, după cum urmează: persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 101/2021, care prevede modificarea art. 5 pct. IV 4 din Legea nr. 76/2002, în sensul extinderii grupei de vârstă menţionate în definiţia tânărului NEET, după cum urmează: persoana cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi până la împlinirea vârstei de 30 de ani, care nu are loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională.

De asemenea, proiectul intervine asupra Legii 416/2001, principalele modificări fiind:

- menţinerea acordării ajutorului social pentru o perioadă de 6 luni de la data încadrării în muncă a persoanei apte de muncă beneficiară de ajutor social, cu condiţia încheierii unui raport de muncă/raport de serviciu pentru o perioadă de cel puţin 24 luni.

- reglementarea ca obligaţie a persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social să se prezinte la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă din 6 in 6 luni sau ori de câte ori sunt solicitaţi de aceasta, pentru stimularea angajării. Neprezentarea la agenţia pentru ocuparea forţei de muncă se va asimila refuzului unui loc de muncă şi va conduce la încetarea ajutorului social şi posibilitatea depunerii unei noi solicitări după o perioadă de 12 luni;

- introducerea unor prevederi referitoare la posibilitatea depunerii şi înregistrării electronice a solicitărilor, cererilor şi documentelor doveditoare;

- includerea de prevederi referitoare la înscrierea persoanelor apte de muncă beneficiare de ajutor social în programul educaţional de tip „A doua şansă”, la recomandarea agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, pe baza locurilor disponibile comunicate de inspectoratele şcolare;

- includerea de prevederi referitoare la decontarea transportului pentru persoanele apte de muncă beneficiare de ajutor social care urmează cursurile programului ” a doua şansă” , la o distanţă mai mare de 5 km faţă de locuinţă.

- sancţionarea primarului, precum şi a personalului serviciului public de asistenţă socială pentru neefectuarea anchetei sociale din 6 în 6 luni, în condiţiile legii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.