Ploile torenţiale au creat probleme în douăzeci de judeţe şi în Bucureşti, apa inundând sute de curţi, case, anexe şi subsoluri. Zeci de copaci au fost doborâţi de vânt, iar pompierii au intervenit pentru degajarea lor. 14 persoane surprinse de ape au fost salvate, iar un adolescent lovit de fulger a murit, anunţă reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IGSU, peste 1.600 de pompieri militari cu 470 mijloace tehnice au acţionat pentru salvarea persoanelor şi evacuarea apei din gospodăriile afectate de inundaţii.

Ca urmare a ploilor însemnate cantitativ, atât în cursul zilei de joi, cât şi pe timpul nopţii, echipaje de salvatori au monitorizat zonele de risc şi au intervenit în sprijinul autorităţilor administraţiei publice locale şi populaţiei din 20 judeţe - Bacău, Brăila, Botoşani, Buzău, Contanţa, Călăraşi, Covasna, Dolj, Galaţi, Galaţi, Iaşi, Ilfov, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Tulcea, Teleorman, Vrancea şi Vaslui şi municipiul Bucureşti.

”Efectivele ISU au acţionat cu motopompe, autospeciale şi tehnică grea de intervenţie pentru evacuarea apei din 60 case, 71 anexe gospodăreşti, 484 curţi, 43 subsoluri şi beciuri şi de pe 31 străzi. De asemenea, s-a acţionat cu accesorii de descarcerare pentru degajarea a 11 copaci doborâţi de vântul puternic. Pe timpul acţiunilor de intervenţie 14 persoane surprinse de ape au fost salvate de către echipajele de pompieri militari, iar peste 1.300 de animale au fost adăpostite, cu sprijinul echipajelor de intervenţie. Totodată 50 persoane din judeţul Neamţ şi o persoană din judeţul Botoşani au fost evacuate preventiv din locuinţe, până la retragerea apelor şi înlăturarea urmărilor inundaţiilor”, anunţă IGSU. 

În localitatea Trifeşti din judeţul Neamţ a fost necesara evacuarea persoanelor, având în vedere că 20 de locuinţe erau în pericol să fie inundate în cazul ruperii digului care delimitează o acumulare de apă. În acest moment nivelul apei este în scădere, iar pompierii de la ISU Neamţ, împreună cu autorităţile locale, monitorizează situaţia astfel încât persoanele evacuate să revină în locuinţe după înlăturarea pericolului.

Situaţii de urgenţă generate de inundaţii s-au înregistrat şi în judeţul Botoşani, unde s-a intervenit pentru salvarea persoanelor surprinse de viituri şi evacuarea apei din gospodării. Astfel, în localitatea Răuseni, o persoană care se afla cu oile într-o zonă inundabilă a fost recuperată împreună animalele de către salvatori, iar alte trei persoane din municipiul Botoşani aflate în autovehiculele surprinse de apă au fost deblocate de către pompierii botoşăneni.

Din nefericire, în localitatea Tămăşoaia din judeţul Bacău, manifestarea fenomenelor meteo extreme a generat decesul unui minor, surprins de descărcările electrice. Salvatorii au intervenit de urgenţă, însă, în ciuda tuturor eforturilor, copilul nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
În sprijinul populaţiei afectate de inundaţii din judeţul Bacău, IGSU a dislocat două echipaje cu instalaţii de potabilizare de la ISU Iaşi şi ISU Vrancea, pentru asigurarea apei potabile şi menajere.

În judeţul Teleorman, echipaje de pompieri cu motopompe intervin şi la această oră pentru evacuarea apei din 10 locuinţe şi peste 300 de curţi şi beciuri inundate în urma ploilor.

O intervenţie deosebită a avut loc şi în localitatea Valea Moldovei din judeţul Suceava, unde pompierii militari au salvat două persoane şi aproximativ 400 de oi, surprinse de ape într-o zonă deschisă. Acestea au fost trecute peste apă în siguranţă.

”În prezent nu sunt semnalate persoane blocate sau urgenţe medicale ce nu pot fi asigurate din cauza fenomenelor meteorologice şi se acţionează pentru înlăturarea efectelor în judeţele Bacău, Buzău, Neamţ şi Teleorman”, mai precizează IGSU. 

Nouăsprezece judeţe sunt, vineri, până la ora 21.00, sub cod galben de ploi abundente, pentru a treia zi la rând, urmând a se înregistra cantităţi de precipitaţii de pot depăşi 60 de litri pe metru pătrat.

Meteorologii spun că în cea mai mare parte a Moldovei, local în estul şi în sud-estul Transilvaniei, în Maramureş şi în nordul Munteniei şi al Olteniei vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ, dar va continua să plouă până sâmbătă în majoritatea zonelor ţării. 

Totodată, hidrologii au emis avertizări cod galben şi cod portocaliu valabile în următoarele zile în zeci de judeţe. Sunt vizate bazinele hidrografice Tisa, Vişeu, Iza, Tur, Lăpuş, Someşul Mare, Mureş, Drincea, Desnăţui, Jiu, Olt, Cӑlmӑţui (ABA Argeş-Vedea), Vedea, Argeş, Ialomiţa, Cӑlmӑţui (ABA Buzӑu-Ialomiţa), Siret, Prut şi râurile din Dobrogea şi afluenţii acestora.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.