Două TIR-uri care transportau deşeuri, textle şi electrocasnice uzate, au fost întoarse din drum, la intrarea în ţară pe la Punctul de Trecere a Frontierei Borş II, deoarece nu îndeplineau condiţiile legale necesare transportului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În sprijinul poliţiştilor de frontieră au intervenit şi comisarii Gărzii de Mediu.
 
”Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de către un cetăţean român, respectiv cetăţean Republica Moldova. Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, textile şi electrocasnice uzate de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu”,se arată într-un comunicat de presă, de vineri, al Poliţiei de Frontieră Bihor.
 
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că automarfarele erau încărcate cu 23 tone de deşeuri constând în textile şi electrocasnice uzate, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
 
Autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru acest mijloc de transport, deşeurile fiind returnate societăţii expeditoare.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.