Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) are 250 de centre de intervenţie la nivel national, în cazul în care se defectează tabletele din secţiile de votare, a declarat, duminică, purtătorul de cuvânt al Biroului Electoral Central (BEC), Iulian Ivan.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Sunt 250 de centre de intervenţie ale STS la nivel naţional. Ele sunt pregătite să intervină dacă se defectează tabletele. Sunt şi tablete de rezervă, în caz că trebuie înlocuite", a spus Iulian Ivan.

Alegătorii care se prezintă la scrutin trebuie să prezinte actul de identitate operatorului de calculator al biroului electoral, care va scrie CNP-ul acestuia în program. Sistemul informatic de monitorizare va semnala dacă persoana care s-a prezentat la vot a împlinit vârsta de 18 ani până în ziua votului inclusiv, dacă şi-a mai exercitat dreptul de vot la acelaşi scrutin, dacă este arondată la o altă secţie de votare sau dacă este omisă din lista electorală permanentă. 

Peste 18.000 de secţii de votare s-au deschis duminică, la ora 7.00, în toată ţara, la urne fiind aşteptaţi 18.320.473 de români cu drept de vot pentru a-şi alege primarul, dar şi consilierii locali şi judeţeni, urmând ca votul să se încheie la ora 21.00.

Alegerile locale din acest an se vor desfăşura într-un singur tur, la fel ca şi cele din 2012, dar o premieră a acestor alegeri este Sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.