ANM: Precipitaţii mixte şi strat de zăpadă la altitudini mai mari de 1500 de metri, ploi însemnate cantitativ şi intensificări de vânt în mai multe judeţe din sud-estul ţării/ La Bucureşti, cer temporar noros şi ploi slabe astăzi, 10:41
UPDATE - Constanţa: DNA face percheziţii la Facultatea de Medicină a Universităţii Ovidius/ Reprezentanţii instituţiei anunţă că vor pune la dispoziţia anchetatorilor toate informaţiile ceruteEdu News4 sep 2026
INS: Sosirile şi înnoptările în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare, în iulie 2026, au crescut cu 6,2%, respectiv cu 6,1%, faţă de iulie 2025. Scădere la şapte luniEconomic4 sep 2026
Început de septembrie cu atenţionare de caniculă pentru ziua de sâmbătă în trei sferturi din ţară/ Temperaturi de până la 36 de grade în Banat şi Oltenia/ Şi în Capitală vremea va fi caniculară - HARTASocial4 sep 2026
Mihai Dimian: Nu avem haos în educaţie. Avem un sistem complex, cu multe probleme care trebuie rezolvate. În astfel de sisteme, există celebrul «efect al fluturelui». Totuşi, nu este nevoie să previzionăm uragane la fiecare bătaie de aripiSocial4 sep 2026
Temperaturi peste cele normale în vest şi sud-vest în mai multe intervale din septembrie / Precipitaţiile vor fi în general normale până la începutul lui octombrie Eveniment4 sep 2026
Un rinichi de porc transplantat funcţionează în corpul unui bărbat din SUA timp de 271 de zile, un recordExterne4 sep 2026
Dragoş Pîslaru: Cu un exerciţiu de voinţă politică care să ducă la adoptarea legii salarizării totuşi până la final de octombrie, am avea noi argumente să diminuăm penalitatea, măcar cu o partePolitic Intern3 sep 2026
Ciprian Ciucu: Primăria Capitalei, până să vin primar, a pierdut două treimi din fondurile europene şi a pierdut foarte mulţi bani, cred că 20% din PNRR. A fost multă contraperformanţă la nivel de Primăria CapitaleiSocial3 sep 2026
Ciucu: Bucureştiul nu arată ca o capitală europeană, Bucureştiul are nevoie de lucrări, nu a mai avut lucrări serioase de foarte, foarte mult timp şi Bucureştiul se transformăSocial3 sep 2026
UPDATE - Incendiu la Spitalul de Psihiatrie Ştei (Bihor)/ A fost activat Planul Roşu de Intervenţie/ 116 persoane, evacuate/ Cinci infirmieri care au ajutat la evacuare au suferit o uşoară intoxicare cu fum/ Focul, pus de o pacientă - FOTO, VIDEOSocial3 sep 2026
Dr. Carmen Curea: Dermatita atopică este noul psoriazis. Dermatita atopică se manifestă în multe feluri/ Principalul punct comun este pruritul, adică mâncărimea, pe pacienţi îi mănâncă pielea în mod constant, recurent, pe perioade lungi de timpSocial3 sep 2026
Dr. Carmen Curea: Bolile imunologice nu sunt ca bolile infecţioase; nu există această relaţie de directă cauzalitate, asta e cauza, asta e boala/ În bolile imunologice şi autoimune, în primul rând, este predispoziţia genetică, dar intervin şi alţi factoriSocial3 sep 2026
UPDATE - Harghita: Conductă de gaz, fisurată în urma unor lucrări, lângă o benzinărie din Odorheiu Secuiesc/ Pompierii asigură zona/ Benzinăria, închisăEveniment3 sep 2026
Dr. Carmen Curea: De multe ori, pe piele se manifestă nişte boli interne. Sunt situaţii în care noi punem diagnosticul de diabet. Pacientul nu ştie că are diabet. Vine cu nişte manifestări cutanate care sunt înalt sugestive pentru diabetSocial3 sep 2026
AUR: 1000 de persoane rămase pe drumuri în urma închiderii CET Govora. Cerem măsuri urgente!Economic3 sep 2026
INSP: 58 de cazuri de infecţie cu virusul West Nile, înregistrate în acest sezon/ A mai fost raportat un deces, bilanţul ajungând la treiSocial3 sep 2026
ANOFM: Au fost autorizate online primele agenţii de plasare a forţei de muncă prin noua platformă WorkinRomania.gov.ro. Documentele, centralizate într-un singur spaţiu digitalSocial3 sep 2026
Mirabela Grădinaru, alături de Maia Sandu, la Chişinău, la o conferinţă privind siguranţa online: Tehnologia este un instrument valoros pentru educaţie şi pentru conectare, dar, fără îndrumare şi fără măsuri de protecţie, poate deveni dăunătoarePolitic Intern3 sep 2026
Primarul Capitalei a convocat constructorii şi principalii operatori de utilităţi la sediul primăriei, în contextul începerii anului şcolar: Din 63 de şantiere deschise, 35 afectează direct traficul / Primăria anunţă măsurile care vor fi luateSocial3 sep 2026
CNA începe o campanie de comunicare digitală şi contracarare a dezinformării online care vizează inclusiv propriile acţiuni. CNA: „Ne propunem să avem capacitatea de a reacţiona instituţional în ore, nu după câteva zile”.Cultură-Media3 sep 2026
O sută de tone de gunoi, colectate de pe un mal al lacului de acumulare Piteşti. Angajaţii de la Apele Române se aşteaptăSocialAbonament3 sep 2026
Apa Nova contestă raportul Gărzii Naţionale de Mediu şi sancţiunile aplicate de comisarii de mediu, în cazul mirosului insuportabil resimţit în Bucureşti şi Ilfov în 17 şi 18 august/ Precizările companieiSocial3 sep 2026
UPDATE - Pompieri agresaţi în timp ce interveneau la stingerea unui incendiu, în oraşul Ştefăneşti / Unul dintre salvatori a fost rănit / O autospecială de poliţie şi una de stingere incendii au suferit distrugeriieri, 22:37
Nazare: Nu-mi doresc taxe şi impozite noi, dar avem nevoie de sustenabilitate / Decizia politică e în Guvern şi în Parlament / Avem grijă să menţinem acest echilibru, să nu repetăm greşelile trecutului. Tot timpul, la final de an, derapam de la ţinteieri, 20:39
Alexandru Nazare, despre creşterea impozitelor pe locuinţe: Am spus că nu vom aplica în 2027 impozitul pe proprietate la valoarea de piaţăieri, 20:46
Serbia: Vucic şi-a recunoscut înfrângerea în faţa mişcării conduse de studenţi la alegerile parlamentareieri, 23:27
Profit.roEXCLUSIV Efectul prețurilor mai mici la RCA: Unul din trei autoturisme, deținute de persoane fizice, este asigurat de firme supravegheate din alte țări. Exemple de prețuri și topul asigurătorilor TABELE
Cotidianul.roVictor Ponta, după răsturnarea regimului Vucic în Serbia: „I-am transmis doar că știu cum este să câștigi și să pierzi alegeri” / Cum răspunde la acuzațiile privind campania înșelătoare / Despre „oamenii rău intenționați (sau direct proști)”
Spotmedia.roTrei din patru piloți europeni au ațipit la manșă. Aproape un sfert zboară, deși sunt prea obosiți
„Genele nu ne scriu singure destinul.” Cum îţi pot influenţa longevitatea informaţiile date de un test genetic
Black Friday 2026 a început pe Notino.ro! Intră acum şi descoperă reducerile la parfumuri şi cosmetice!
Salt Bank o numeşte pe Roxana Cristea în rolul de Chief Business Officer, pentru următoarea etapă de creştere a băncii
Directorii care schimbă şcoala românească: patru lideri educaţionali, premiaţi la Gala Premiilor pentru Directorii Anului 2026 pentru rezultate în combaterea abandonului, inovare şi antreprenoriat
Grindeanu, după şedinţa conducerii PSD: Voi propune premierului angajarea separată a răspunderii Guvernului pentru reforma administrativ-teritorială şi pentru reorganizarea la nivel guvernamentalastăzi, 11:35
Alegeri în Serbia - Nicuşor Dan: România este pregătită să colaboreze cu noul guvern pentru a sprijini parcursul european al Serbiei şi pentru a contribui la stabilitatea şi prosperitatea regiuniiastăzi, 11:25
Marian Godină, nouă plângere penală pentru Dan Tănasă/ Poliţistul sesizează Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând procurorilor să stabilească dacă deputatul AUR se poate face vinovat de purtare abuzivăastăzi, 11:41
Trump dă asigurări, la un miting în Michigan, că un acord comercial cu Canada, care ”fură neîncetat” SUA, urmează să aibă loc ”rapid”. ”Vom rezolva asta rapid. Ei sunt pregătiţi să ne dea tot ceea ce vrem”astăzi, 11:24
Bărbatul din Alba Iulia care sâmbătă seară a intrat în sediul Poliţiei având asupra lui ceva ce părea o mitralieră şi o grenadă, arestat preventiv pentru ultraj şi portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoaseastăzi, 11:47
Ceremonia decernării Balonului de Aur are loc luni, la Londra / Ce jucători sunt nominalizaţi / Cine va prezenta gala / Ce premii vor fi acordateastăzi, 07:00
AUR propune o comisie parlamentară de anchetă pentru investigarea migraţiei ilegale, a infracţiunilor comise de cetăţeni străini şi a vulnerabilităţilor sistemului de control astăzi, 13:35Politic Intern
Luca Niculescu, după întrevederea cu Mugur Isărescu: L-am informat pe Guvernator asupra priorităţilor guvernului meu, axate pe de o parte pe disciplina financiară şi utilizarea înţeleaptă şi eficientă a banului public astăzi, 13:28Politic Intern
Arad: Cei patru tineri care au dezbrăcat cu forţa un copil de 11 ani şi l-au umilit, filmând scenele, plasaţi sub control judiciar/ Ce acuzaţii li se aduc şi ce obligaţii auastăzi, 13:24Eveniment
Clasamentul WTA: Sorana Cîrstea a urcat pe locul 16. Jaqueline Cristian, coborâre de 12 poziţiiastăzi, 13:17Sport
Un mort, mii de gospodării fără curent şi transporturi afectate puternic în Regatul Unit de furtuna Boeloastăzi, 13:15Externe
USR şi PNL depun o nouă cerere pentru comisia de anchetă „Mykonos-Nordis”: PSD, obligat să o supună votului plenuluiastăzi, 13:09Politic Intern
Investiţii Transelectrica de 2,3 miliarde de lei pentru proiecte de creştere a capacităţii de interconexiune/ Opt noi linii electrice aeriene de interconexiune, în următorul deceniuastăzi, 13:00Economic
Sorin Grindeanu: E prinsă în programul de guvernare creşterea pensiilor, de asemenea eliminarea CASS pentru mame, pentru veterani / PSD va respecta ceea ce scrie în programul de guvernare / Ce spune despre Pilonul 2 de pensiiastăzi, 12:59Politic Intern
Înalta Curte stabileşte că datoria exigibilă a debitorilor la bănci include dobânda până la momentul scadenţei anticipate, nu până la finalul perioadei contractualeastăzi, 12:57Justiție