Echipa spaniolă Alaves a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 2-0, gruparea Atletico Madrid, în etapa a 32-a din La Liga.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Istoria partidei de pe Mendizorroza s-a scris în minutul 15, atunci când Kike Garcia i-a pasat lui Carlos Benavidez şi acesta a marcat primul gol al meciului. Elevii lui Simeone au dominat repriza secundă, dar nu au reuşit să îl învingă pe portarul gazdelor, Antonio Sivera. Mai mult, abia intrat în minutul 88, Luis Rioja a înscris superb, din voleu, patru minute mai târziu, din centrarea lui Carlos Vicente şi Alaves, victorioasă cu 2-0, poate să se gândească la viitorul sezon din La Liga.

Cei doi internaţionali români prezenţi în loturile celor două echipe, mijlocaşul Ianis Hagi (Alaves) şi portarul Horaţiu Moldova (Atletico Madrid), au fost rezerve neutilizate.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În clasamentul campionatului spaniol Atletico Madrid este pe locul 4, cu 61 de puncte, iar Alaves se află pe locul 13, cu 35 de puncte.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.