Salvamontiştii din Maramureş au intervenit, sâmbătă, într-o zonă greu accesibilă a localităţii Cavnic, pentru a prelua o fată de 18 ani cu fractură la un picior. Tânăra a fost predată unui echipaj SMURD.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit Salvamont Maramureş, sâmbătă a avut loc o intervenţie într-o zonă greu accesibilă a localităţii Cavnic, la Baltă, spre vârful 3 Apostoli.

”Salvatorii montani au fost solicitaţi prin 112 în vederea acordării primului ajutor unei tinere de 18 ani care a suferit o fractură la membrul inferior. Aceasta a fost preluată, după ce i s-a acordat primul ajutor, şi va fi coborâtă la echipajul medical SMURD în vederea transportarii la unitatea medicală pentru investigaţii”, au arătat salvamontiştii.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Fata de 18 ani a fost predată echipajului medical SMURD venit în sprijin.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.