Pompierii vâlceni au participat, vineri, la o acţiune inedită de salvare. Victima a fost o lebădă rămasă blocată în apa îngheţată a unui lac. Pasărea a fost eliberată, fiind teafără.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Intervenţia la care au participat salvatorii din Râmnicu Vâlcea a avut loc, vineri, la orele prânzului, pe un lac de agrement din zona Hidro, pe strada Topolog din municipiu. 
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Salvatorii au intervenit cu o barcă pentru a elibera o lebădă prinsă între sloiuri de gheaţă. Pasărea a fost salvată şi imediat ce a fost eliberată şi-a luat zborul.  
 
Acţiunea de la Râmnicu Vâlcea a avut un final fericit. Nu acelaşi lucru s-a întâmplat în judeţul Neamţ, unde, săptămâna aceasta, pompierii au intervenit în două rânduri pentru scoaterea din apă a unor lebede moarte. O astfel de intervenţie a avut loc miercuri, când nouă lebede moarte au fost scoase din apele râului Bistriţa, în municipiul Piatra Neamţ. A doua astfel de intervenţie s-a produs joi, tot în municipiul Piatra Neamţ, unde echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă au intervenit pentru scoaterea a cinci lebede moarte din lacul Bâtca Doamnei. Păsările au fost predate reprezentanţilor Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.