Mai mulţi locatari ai unui bloc din municipiul Satu Mare au fost evacuaţi, miercuri după-amiază, din cauza unui incendiu izbucnit în unul dintre apartamente.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Potrivit oficialilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Satu Mare, incendiul a izbucnit într-un apartament dintr-un bloc ce locuinţe amplasat pe strada Zenit.
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Nouă pompieri s-au deplasat la faţa locului cu două autospeciale de stingere. 
 
Salvatorii au evacuat preventiv, opt persoane din şase apartamente, măsura fiind luată în condiţiile în care casa scării s-a inundat cu fum. 
 
Până la ora transmiterii acestei ştiri nu a fost stabilită cauza producerii incendiului şi nu au fost înregistrate victime. 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.