Cinci persoane au fost rănite, duminică, într-un accident rutier produs în judeţul Suceava, două dintre victime fiind copii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Coliziune între doua autoturisme, la coborâre de pe Mestecăniş, spre Iacobeni. Sunt implicate şapte persoane (dintre care doi minori), toate conştiente şi cooperante”, a transmis, duminică, ISU Suceava.

Sursa citată a prfecizat că intervin pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare si o ambulanta SMURD, cu sprijinul a doua echipaje SAJ.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

”Cinci persoane, printre care şi cei doi minori, vor fi transportate la spital pentru investigaţii suplimentare”, a mai transmis ISU Suceava.

Celelalte două persoane refuză transportul la spital.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.