Un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost înjunghiat de un altul, de 64 de ani, cu un cuţit, pe o stradă dintr-o comună doljeană, în urma unui conflict. Victima a fost transportată la spital, iar agresorul este arestat la domiciliu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Dolj a transmis, duminică, printr-un comunicat de presă, că poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Breasta au fost sesizaţi prin 112, la sfârşitul acestei săptămâni, cu privire la faptul că, un bărbat ar fi fost agresat fizic, pe strada Olteni, din comuna Pleşoi.
“La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii, care au stabilit faptul că, în urma unui conflict spontan, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Craiova, ar fi fost lovit, în zona toracică, cu un obiect ascuţit-înţepător, de către un bărbat de 64 de ani, din comuna Pleşoi. La faţa locului a fost solicitată şi o ambulanţă din cadrul SAJ Dolj, bărbatul de 62 de ani fiind transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a transmis IPJ Dolj. 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
Bărbatul de 64 de ani a fost reţinut pentru 24 de ore, pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind prezentat apoi instanţei care a decis arestarea sa la domiciliu pentru 30 de zile.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.