Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, însoţit de şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, efectuează marţi, o vizită oficială în Republica Polonă, anunţă MApN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Programul vizitei include întâlniri bilaterale cu ministrul polonez al apărării, Mariusz Blaszczak, şi cu reprezentanţi ai conducerii Statului Major General al Forţelor Armate Poloneze, precum şi cu militarii detaşamentului românesc de apărare antiaeriană „Sky Guardians" din compunerea Grupului de Luptă NATO, dislocat în Bemowo Piskie Training Area. Vizita oficialilor români în Republica Polonă reprezintă o dovadă a relaţiilor excelente de cooperare dintre cele două ţări, atât în cadru bilateral, cât şi aliat, precizează MapN.
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield

6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.