Un bărbat din Brăila a fost arestat preventiv după ce şi-ar fi violat, în repetate rânduri, fiica în vârstă de 15 ani. Bărbatul era căutat de poliţişti de la jumătatea lunii august, când a fugit de acasă şi se ascundea pentru a nu răspunde pentru faptele sale.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit IPJ Brăila, ancheta a început după ce, în 17 august, la sediul instituţiei s-a prezentat o fată în vârstă de 15 ani, din municipiul Brăila, care a sesizat că în perioada noiembrie 2021 - august 2022, ar fi fost constrânsă fizic de tatăl său să întreţină raporturi sexuale orale cu acesta.

”Din cercetări, a rezultat faptul că, în data de 16 august, în urma unui conflict spontan avut cu tatăl său, tânăra i-ar fi povestit unei cunoştinţe faptul că tatăl său o atinge şi o pipăie, moment în care bărbatul a devenit agitat şi a fugit de acasă”, a arătat Poliţia.

Potrivit sursei citate, joi poliţişti au făcut o percheziţie la o societate situată în afara minicipiului Brăila, unde a fost găsit tatăl tinerei. El a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, fiind cercetat în cadrul unui dosar penal pentru viol, violenţă în familie şi rele tratamente aplicate minorului. Bărbatul a fost reţinut pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, iar vineri instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila şi a dispus faţă de bărbat măsura arestării preventive pentru 30 de zile. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Brăila.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.