Fostul preşedinte Ion Iliescu este urmărit penal în Dosarul Mineriadei, iar procurorii i-au adus, vineri, la cunoştinţă calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul fostului şef de stat, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”În cauza cunoscută generic sub denumirea „Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorii militari din cadrul Secţiei parchetelor militare au dispus, la data de 19.04.2024,  efectuarea în continuare a urmăririi penale  faţă de  Iliescu Ion, la data faptelor preşedinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naţională şi preşedinte ales al României, sub aspectul săvârşirii de infracţiuni contra umanităţii, în variantele normative prev. de art. 439 alin. 1 lit. a) (4 subiecţi pasivi secundari), lit. f) (cel puţin 2 subiecţi pasivi secundari), lit. g) (cel puţin 1315 subiecţi pasivi secundari ), lit. j) (cel puţin 1214 subiecţi pasivi secundari ) Cod penal, cu aplic. art. 5 Cod penal”, anunţă, vineri, Parchetul General, într-un comunicat de presă.

Fostul preşedinte a fost informat, vineri dimineaţă, cu privire la calitatea din dosar. Informarea s-a făcut la domiciliul său, în prezenţa avocatului, având în vedere vârsta înaintată şi starea precară de sănătate.

Cu o zi în urmă, Parchetul General a anunţat continuarea urmăririi penale în Dosarul Mineriadei faţă de Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Adrian Sârbu, Miron Cosma şi generalii Vasile Dobrinoiu şi Petre Petre.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.