Senatul a fost convocat de către conducerea forului legislativ în sesiune extraordinară, miercuri de la ora 14.00, pentru a vota mai multe proiecte de lege.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Astfel, pe ordinea de zi a şedinţei plenului de miercuri al Senatului se află:
 
- proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice, resurselor regenerabile de energie pentru întreprinderi mari şi întreprinderi mici şi mijlocii, energiei verzi din surse regenerabile destinate autorităţilor publice locale, precum şi unele măsuri în domeniul specializării inteligente, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative (b495/2022);
 
- proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor (b496/2022);
 
- proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Republicii Finlanda la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949, şi a Protocolului, semnat la Bruxelles, la 5 iulie 2022, de aderare a Regatului Suediei la Tratatul Atlanticului de Nord, semnat la Washington la 4 aprilie 1949; acesta a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de primă Cameră sesizată, Senatul fiind Camera decizională.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.