Profesorul Marius Balo, clujeanul condamnat la 8 ani de închisoare în China, se întoarce în prima zi de Paşte în România, relatează Monitorul de Cluj.
Eliberat din închisoare în 27 martie, profesorul clujean a fost blocat în Shanghai, după ce şi cel de-al patrulea zbor spre casă i-a fost anulat.
Marius Balo era programat să ajungă duminică, 24 aprilie, la ora 19:00 pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu, însă zborul Bucureşti-Cluj a fost reprogramat pentru ora 21:55, după cum rezultă dintr-un mesaj transmis pentru Monitorul de Cluj.
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
6 iunie - Maratonul Energiei
Marius Balo s-a stabilit în China în 2010, fiind angajat ca expert în cadrul Grupului de Tehnologie şi Educaţie XinDongFang din Beijing. Din 2013, românul a ocupat postul de profesor la Universitatea Renmin din Beijing. El a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru o infracţiune de fraudă contractuală.
În ianuarie anul acesta, Ministerul Justiţiei anunţa că transferul lui Balo către ţară nu a putut fi făcut din cauza pandemiei.
Instituţia reamintea că între România şi China nu există tratat privind transferul persoanelor condamnate, astfel încât aceste proceduri au la bază alte instrumente internaţionale la care ambele state sunt părţi, iar corespondenţa se poartă prin intermediul Ministerelor de Externe, pe cale diplomatică, ceea ce conduce la primirea acesteia după intervale mai mari de timp.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.