Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Victoria lui Serdar Berdymukhamedov, în vârstă de 40 de ani, era aşteptată după ce tatăl său l-a ridicat pe a doua poziţie în ţară, în calitate de vicepremier. Această decizie a indicat în mod clar că el este succesorul desemnat.

Nu există grupuri politice puternice de opoziţie în Turkmenistan, o ţară deşertică cu 6 milioane de locuitori, bogată în gaze, care se învecinează cu Iranul şi Afganistanul în sud.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Alţi opt candidaţi au participat la alegeri, unii dintre ei în mare parte necunoscuţi funcţionari publici. Conform Constituţiei turkmene, preşedintele este ales pentru un mandat de şapte ani.

Serdar Berdymukhamedov este denumit în mod obişnuit de presa locală drept ”fiul naţiunii”, iar tatăl său în vârstă de 64 de ani, care intenţionează să rămână în calitate de preşedinte al camerei superioare, este cunoscut sub numele de Arkadag sau Protectorul.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.