Federaţia Germană de Fotbal (DFB) i-a retras, vineri, statutul de membru de onoare al forului fostului cancelar Gerhard Schroder, din cauza legăturilor sale cu Vladimir Putin şi cu mari grupuri din Rusia, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Atacul Rusiei împotriva Ucrainei contravine dreptului internaţional, drept urmare este incompatibil cu valorile noastre”, a declarat preşedintele interimar al DFB, Rainer Koch, pentru agenţia SID.

“Din nefericire, Gerhard Schroder nu a acceptat numeroasele solicitări de a lua o poziţie clară împotriva războiului”, a precizat conducătorul federaţiei, care i-a dat înainte un ultimatum lui Schroder ca să părăsească posturile pe care le ocupă sau să renunţe la calitatea pe care o deţine la DFB. Miercuri, Borussia Dortmund i-a retras din acelaşi motiv lui Schroder calitatea de membru de onoare al clubului.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În vârstă de 77 de ani, Gerhard Schroder, îşi afişează apropierea de preşedintele rus Vladimir Putin şi este preşedintele Consiliului de Administraţie al grupului petrolier rus Rosneft, precum şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, gazoduct ruso-german controversat. În plus, el ar urma să intre în consiliul de supraveghere al Gazprom în iunie.

Spre deosebire de alţi conducători europeni care au legături cu grupuri din Rusia, cum sunt francezul Francois Fillon şi italianul Matteo Renzi, Schroder refuză în acest moment să demisioneze din funcţiile pe care le deţine.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.