Jucătorul belgian Ayrton Mboko s-a alăturat lotului echipei Academica Clinceni, a anunţat, luni, gruparea de pe ultimul loc din Liga I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Fundaşul dreapta a fost crescut de Standard Liege. În vârstă de 24 de ani, Mboko se află la prima experienţă în afara Belgiei. El a mai evoluat pentru Union Saint Gilloise şi Beerschot VA.

Cu Academica Clinceni a semnat un contract valabil până în vara anului viitor.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Este o experienţă nouă pentru mine. Sunt de câteva zile în Bucureşti. Îmi place oraşul. Aştept cu nerăbdare să fiu din nou pe teren. Cunosc câţiva jucători belgieni care au evoluat în campionatul României. Nivelul jocului este unul ridicat în Liga 1. Şi noi suntem o echipă formată din jucători buni şi sunt convins că în scurt timp vom avea şi rezultate bune", a declarat jucătorul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.