Preşedinţii rus Vladimir Putin şi francez Emmanuel Macron au discutat la telefon, a doua oară în patru zile, în toiul crizei în centrul căreia se află Ucraina, a anunţat Kremlinul, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Schimbul de opinii a continuat cu privire la situaţia Ucrainei şi probleme legate de frunizarea Rusiei a unor garanţii de securitate pe termen lung şi fondate juridic”, a anunţat preşedinţia rusă luni, după această convorbire telefonică.

Potrivit Kremlinului, Putin ”a evocat din nou în detaliu abordările de principiu ale acestor probleme”.

Cei doi lideri, care au discutat la telefon vneri, au convenit să continue contactele la telefon, dar şi, potrivit Kremlinului, să studieze ”posibilitatea” de a se întâlni personal.

”Această convorbire are loc în urma convorbirilor preşedintelui Republicii cu omologii săi rus şi ucrainean vineri, la 28 anuarie, şi se înscrie în aceeaşi logică a dezescaladării”, a anunţat, la rândul său, după acest apel telefonic, preşedinţia franceză.

Potrivit Palatului Élysée, ”cei doi preşedinţi primesc favorabil progresele pozitive în formatul Normandia”, un format de negocieri din care fac parte Rusia, Ucraina, Germania şi Franţa în vederea unei soluţionări a conflictului din estul Ucrainei.

”DISPOZITIVE DE SANCŢIUNI” AMERICANE

Statele Unite au pregătit, pe de altă parte, ”dispozitive de sancţiuni specifice vizând membri ai elitei ruse şi familiile acestora”, în cazul în care Rusia atacă vreodată Ucraina, a anunţat luni o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Jen Psaki.

Washngtonul a identificat ”indivizi care fac parte sau gravitează în jurul primului cerc de la Kremlin”, a precizat ea, anunţând că aceste persoane sunt ”ţinte deosebit de vulnerabile” la sancţiuni, din cauza legăturilor lor financiare foarte strânse cu ţări occidentale.

Regatul Unit a anunţat, de asemenea, tot luni, că îşi va înăspri regimul sancţiunilor care ar putea fi folosite în cazul unui atac al Rusiei împotriva Ucrainei.

”Vom depune în Camera (Comunelor) un proiect de lege care ne va consolida în mod considerabil poziţia faţă de acţiunea agresivă a Rusiei contra Ucrainei”, a anunţat ministrul britanic de Externe în Camera Comunelor Liz Truss.

Aceste sancţiuni britanice ar putea viza un număr mare de indivizi şi de întreprinderi, în funcţie de importanţa lor pentru Kremlin, a precizat ea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.