Guvernatorul Băncii Angliei, Andrew Bailey, a avertizat, joi, că inflaţia ar putea evolua ”cam în salturi” în acest an, dar a insistat că pe termen mediu nu există motive de panică, transmite CNBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comentariile şefului băncii centrale britanice au avut loc la scurt timp după ce instituţia şi-a îmbunătăţit estimarea privind economia  Regatului Unit.

Banca Angliei consideră că Marea Britanie este pe cale să înregistreze o creştere economică de 7,25% în acest an, uşor peste aşteptările analiştilor şi mai ridicată comparativ cu previziunea anterioară de 5%.

Banca centrală şi-a îmbunătăţit estimarea privind evoluţia economiei datorită ritmului rapid al vaccinărilor, declinului numărului cazurilor de Covid-19 la nivel naţional şi relaxării treptate a restricţiilor impuse activităţilor economice.

În privinţa inflaţiei, Banca Angliei anticipează că indicele preţurilor de consum va urca temporar peste ţinta de de 2%, spre sfârşitul acestui ani, alimentată în special de evoluţia preţurilor mărfurilor.

Pe termen mediu, inflaţia va reveni însă sub pragul de 2%.

Economia britanică s-a contractat cu 10% în 2020, din cauza pandemiei de coronavirus, consemnând cea mai slabă evoluţie din ultimele peste trei decenii.

Contracţia a fost mult mai gravă comparativ cu majoritatea economiilor europene, parţial din cauza implimentării mai târziu a unor măsuri stricte de sănătate publică pentru limitarea răspândirii coronavirusului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.