Clubul FC Koln a anunţat că al doilea rând de teste pentru Sars-CoV-2, la care au fost supuşi, duminică, jucătorii şi staff-ul echipei, a ieşit negativ.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducătorii clubului pot răsufla uşuraţi acum, după ce primul rând de teste, efectuat joi, a relevat că doi jucători şi un fizioterapeut au contractat coronavirsul.

Aceste trei persoane nu prezentau niciun simptom şi au fost plasate în carantină la domiciliu.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

După ce al doilea test a arătat că nu există un focar de infecţie în echipă, clubul intenţionează să-şi plaseze jucătorii în cantonament şi să înceapă pregătirea colectivă, în vederea unei posbile reluări a sezonului, la mjilocul lunii mai.

Cele 36 de cluburi din primele două ligi germane au început, joi, testarea jucătorilor pentru virsusul Sars-CoV-2, înainte de reluarea antrenamentelor colective.

Bundesliga a fost suspendată din 13 martie din cauza pandemiei de coronavirus, iar o decizie privind o potenţială reluare a meciurilor, fără spectatori, va fi luată miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.