Este puţin probabil ca viaţa să revină la normal, chiar şi după ce cele mai restrictive măsuri impuse împotriva epidemiei covid-19 vor fi ridicate, iar ”distanţarea socială” ar putea rămâne în vigoare până la sfârşitul anului, chiar mai mult, a avertizat joi premierul scoţian Nicola Sturgeon, relatează Reuters.
”O întoarcere la viaţa normală pe care o ştim nu este prevăzută (...). Ceea ce încercăm să facem este să găsim o nouă normalitate, o modalitate de a trăi cu acest virus într-o formă care să-l menţină sub control”, a subliniat ea într-o conferină de presă.
"A return to normal is not on the cards in the near future."
First Minister of Scotland, Nicola Sturgeon, warns that social distancing may last for the rest of the year, and says that "talk of lifting the lockdown, as if it's a flick of a switch moment, is misguided". pic.twitter.com/DDGjCYCajL — Channel 4 News (@Channel4News) April 23, 2020
”Distanţarea socială şi limitarea contactelor noastre cu ceilalţi va fi un element al veiţii noastre mult timp, fără îndoială până când tratamente, şi apoi un vaccin oferă alte soluţii”, a subliniat şefa Guvernului autnom scoţian.
”Asta înseamnă, aşadar, poate până la sfârşitul anului şi poate chiar după aceea”, a insistat ea.
Sturgeon a pledat în favoarea unei ridicări treptate a măsurlor de izolare, reclamând în primul rând o relaxare uşoară şi subliniind că este necesar să se revină asupra ei, în cazul în care această relaxare are efecte negative asupra evoluţiei epidemiei.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
Citește și...