Inter Milano şi preşedintele Steven Zhang au donat 100.000 de euro pentru lupta împotriva coronavirsului, informează lequipe.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit unui comunicat, donaţia a fost făcută către departamentul de ştiinţe biomedicale şi clinice al Spitalului Luigi Sacco din Milano, pentru a ajuta cercetările privind combaterea Covid-19.

Inter a ales să suţină "o structură de excelenţă care s-a distins prin identificarea primelor trei genomuri complete, obţinute plecând de la izolate italiene ale SARS-CoV-2 (n.r. - virsul care provoacă boala Covid-19), aflat în circulaţie în Lombardia".

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

"Inter are o legătură de neclintit cu oraşul Milano şi este mândru de dedicarea cu care tot personalul Spitalului Sacco face faţă situaţiei excepţionale", a precizat Steven Zhang, om de afaceri chinez, fiul lui Zhang Jindong, fondatorul Suning Holdings Group, care a preluat în 2016 pachetul majoritar de acţiuni ale clubului Internazionale Milano (aproximativ 70 la sută).

Italia este ţara europeană afectată cel mai mult de coronavirus, înregistrându-se peste 3.000 de cazuri de îmbolnăvire şi 107 de decese.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.