Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) acuză Guvernul Orban că a modificat prin OUG referitorare la achiziţiile publice aspecte ce ţin de legile justiţiei, ceea ce contravine referendumului din 2019, şi anunţă că va solicita Avocatului Poporului să sesizeze urgent Curtea Constituţională.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
 ”Guvernul Orban a modificat fără nici o consultare, prin ordonanţă de urgenţă, aspecte ce fac parte din statutul judecătorului, sfidând voinţa a milioane de români care, cu ocazia referendumului din mai 2019, au votat interzicerea adoptării de către Guvern a ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei. Astfel, prin OUG 23/2020 (n.r - pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice)una dintre cele 25 de ordonanţe de urgenţă adoptate în ultima noapte de guvernare din 04 februarie 2020, au fost aduse modificări grave statutului judecătorilor, prin stabilirea unei abateri disciplinare ce are că efect atât o ingerinţă directă şi fără precedent a Guvernului în actul de judecată, cât şi încălcarea dreptului la un proces echitabil al partilor”, consideră UNJR. 
  
 În opinia UNJR, prin OUG 23/2020 pentru modificarea şi completarea unor acte normative cu impact asupra sistemului achiziţiilor publice, Guvernul a decis că toate apelurile şi recursurile în materia achiziţiilor publice trebuie soluţionate într-un anumit termen, iar “nerespectarea termenelor prevăzute de prezenţa lege ori a dispoziţiilor cuprinse în prezenţa lege privind soluţiile ori măsurile ce pot fi dispuse de instanţă constituie abatere disciplinară şi se sancţionează conform legii” (art. 68^1). 
  
 ”Este stupefiant că, după Referendumul din 26 mai 2019, la care românii au votat interzicerea adoptării ordonanţelor de urgenţă în domeniul justiţiei, referendum susţinut intens de actualul partid de guvernământ, odată ajuns la putere acesta nu are nici o şovăiala în a adopta exact prin ordonanţa de urgenţă norme ce afectează în mod grav statutul judecătorilor şi independenţa acestora. Adoptarea OUG 23/2020 demonstrează ipocrizia actualilor guvernanţi în ceea ce priveşte justiţia, interesul faţă de această fiind, în realitate, unul pur electoral şi populist”, acuză membrii UNJR, apreciind că modificările aduse sunt deosebit de grave şi pe fondul reglementării. 
  
 Ei reclamă că dispoziţia nou adoptată este pur şi simplu stupefiantă prin modul brutal în care încalcă independenţa judecătorului de caz, care va trebui să soluţioneze cauza nu în funcţie modul în care apreciază cu privire, spre exemplu, la necesitatea şi utilitatea unui probatoriu, ci în funcţie de termenul maxim stabilit de Guvern, sub ameninţarea sancţionării sale. 
  
 De asemenea, afirmă că o astfel de dispoziţie încalcă dreptul la un proces echitabil al părţilor care, obligate să îşi dovedească pretenţiile, pot fi puse în situaţia de a nu avea efectiv timpul necesar să o şi facă. Nici un Guvern post-comunist nu şi-a permis până acum o intruziune atât de vădită în actul de judecată şi să sfideze într-un asemenea mod dreptul părţilor la un proces echitabil. 
  
 ”Mai mult, această abatere disciplinară este special stabilită pentru judecătorii ce  cauzele privind achiziţii publice, presiunea  de Guvern  acestora fiind fără precedent. Niciodată  istoria post- nu au existat abateri dedicate judecătorilor specializaţi într-un anumit  de cauze. De asemenea, aceste modificări au fost adoptate   avizului CSM, ceea ce  legea de funcţionare  CSM”, notează UNJR. 
  

 ”În final, dincolo de toate viciile deosebit de grave ale OUG 23/2020, UNJR subliniază  adoptarea unei noi abateri disciplinare pentru judecători fără minime consultări cu cei vizaţi, fără dezbateri publice, prin  ordonanţă de urgenţă, reflectă totalul dispreţ  al actualului Guvern faţă de  munca judecătorilor şi lipsa oricărei preocupări pentru calitatea actului de justiţie.  UNJR  condamnă modificarea abuzivă a statutului judecătorilor de către Guvernul Orban prin ordonanţa de urgenţă, motiv pentru care va solicită Avocatului Poporului să sesizeze urgent Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea textului art. 68 ind. 1 introdus în Legea nr. 101/2016 prin art. IV pct. 26 din OUG nr. 23/2020”, conchid judecătorii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.