Fundaşul Marcos Rojo, în vârstă de 29 de ani, a fost împrumutat de Manchester United la Estudiantes de La Plata, până la finalul sezonului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Născut la Buenos Aires şi format la Estudiantes La Plata, Marcos Rojo a părăsit echipa în 2011, el mergând la Spartak Moscova, înainte de a ajunge la Sporting Lisabona.

Rojo joacă la Manchester United din 2014, iar contractul său este valabil până în 2021, cu opţiune de prelungire pentru un sezon.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

El are 61 de selecţii în naţionala Argentinei.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.