Premierul britanic Boris Johnson era supus marţi unor presiuni din partea Parlamentului şi opoziţiei, care-l îndeamnă să publice - înainte de alegerile de la 12 decembrie - un raport cu privire la amestecul rus în politica britanică, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedintele Comisiei parlamentare însărcinate cu Informaţiile şi Securitatea (ISC) Dominic Grieve a îndemnat Downing Street să publice raportul - de 50 de pagini - întocmit de această instanţă, pentru ca acesta să poată fi examinat în Parlament înaintea alegerilor anticipate.

În urma unei dezbateri, luni, în Camera Lorzilor, subiectul a făcut subiectul unei dezbateri aprige în Camera Comunelor, care urmează să fie dizolvată miercuri, în vederea alegerilor anticipate.

Dominic Grieve, care a catalogat, în cotidianul The Guardian, drept ”halucinantă” această nepublicare, a subliniat în Camera Comunelor că lipsa unei explicaţii care să justifice o asemenea întârziere este ”fără precedent”.

”CE AVEŢI DE ASCUNS?”

Potrivit ziarului, raportul examinează tentaive de amestec rus în campania referendumului Brexitului din 2016, inclusiv tentative de infiltrare în Partidul Conservator al lui Boris Johnson.

În cazul în care nu este publicat marţi noaptea, cât timp parlamentarii sunt în funcţie, raportul va putea fi publicat abia după refacerea Comisiei în urma alegerilor - ceea ce după scrutinul din 2017 a durat ”aproape şase luni”, a denunţat Dominic Grieve.

Emily Thornberry, însărcinată cu probleme internaţionale în cadrul Partidul Laburist, principala formaţiune din opoziţie, a catalogat drept ”întru totul nejustificabilă” o amânare a publicării, ”motivată în mod clar de motive politice”.

”Ce aveţi de ascuns?”, a tunat ea, adresându-se Guvernului Johnson.

Secretarul de stat însărcinat cu Afaceri Externe Christopher Pincher i-a replicat denunţând interesul reprezentantei laburiste faţă de ”teorii ale complotului”.

Durata examinării acestui raport nu este neobişnuită, apreciază el.

”Nu există probe” care să arate ”că Rusia a reuşit să se amestece în ciclul electoral britanic”, a subliniat Pincher, îndemnând ca premierului să i se acorde timpul să avalueze ceea ce conţine raportul.

Independentul David Anderson a subliniat luni, în Camera Lorzilor, că ”această amânare nejustificată slăbeşte ISC şi naşte suspiciuni cu privire la guvern şi la motivaţiile sale”.

Potrivit unui purtător de cuvânt al Downing Street, procesul autorizării publicării acestui document nu a fost finalizat.

Raportul are la bază analiza serviciilor britanice de informaţii şi unor experţi.

Procesul de autorizare a publicării raportului a început în martie, iar la jumătatea lui octombrie acesta a ajuns la biroul premierului, care ar fi urmat să dea undă verde săptămâna trecută, potrivit The Guardian.

Partidul Laburist şi Partidul Naţional Scoţian (SNP, separatist) au acuzat Guvernul de faptul că vrea să minimalizeze amploarea acestui amestec.

”Nu ascund absolut nimic”, s-a apărat Michael Gove, însărcinat cu pregătirea Brexitului, la BBC.

Raportul ”va fi publicat în timp util”, a adăugat el, evicând probleme de ”securitate naţională”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.