Primul campus de programare Wild Code School din România îşi deschide porţile la Bucureşti, cursurile adresându-se tuturor celor care îşi doresc o carieră în IT şi care în cinci luni pot dobândi competenţele necesare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Wild Code School lansează prima sa şcoală de programare de pe piaţa educaţională din România şi propune un program de cursuri de nouă generaţie, în regim intensiv, cu o durată de cinci luni. Astfel, Wild Code School deschide un campus la Bucureşti, în cadrul Mindspace Victoriei,  într-o perioadă în care abilităţile IT şi digitale sunt vitale, iar companiile sunt în continuă căutare de specialişti IT şi dezvoltatori de software. Campusul din Bucureşti va oferi programe de formare completă pentru cele mai căutate tehnologii şi limbaje de programare. Cursurile se adresează tuturor celor care îşi doresc o carieră în IT, indiferent de vârstă, experienţă sau studii. Cursanţii Wild Code School au în medie 30 de ani şi provin din cele mai variate domenii", potrivit unui comunicat.

”Ideea de reconversie profesională ar trebui să fie din ce în ce mai susţinută şi în România. Pe de-o parte avem o industrie cu un deficit imens, iar pe de altă parte avem oameni ale căror locuri de muncă sunt desfiinţate, relocate sau transformate. De ce să nu le oferim acestora şansa să se formeze într-un domeniu prosper şi care are atât de mare nevoie de specialişti?”, a spus Irina Dumitru, manager al campusului Wild Code School din Bucureşti.

Wild Code School a fost creat în 2014 în Franţa şi deţine în prezent campusuri în 19 oraşe europene. Peste 85% dintre absolvenţi s-au angajat cu succes după finalizarea cursurilor.  

Metodologia folosită se axează pe nevoia de a dobândi cele mai căutate competenţe profesionale în cel mai scurt timp posibil - în regim intensiv (cinci luni) sau part-time (zece luni). Procesul de învăţare are loc atât la clasă, cât şi online, pe platforma de e-learning a Wild Code School, iar activităţile sunt cât se poate de practice. Cursanţii participă la workshop-uri şi hackatoane şi lucrează pentru proiecte cu clienţi reali, dezvoltându-şi pe parcursul programului nu doar competenţe tehnice, ci şi abilităţi profesionale exrem de căutate de angajatori (negociere, lucru în echipă, comunicare). În plus, programul oferă suport pentru obţinerea unui stagiu de practică cu potenţial de angajare după finalizarea cursurilor.

Cel mai important, cursanţii „învaţă cum să înveţe”: Wild Code School se bazează pe ideea că IT-ul este un domeniu în continuă schimbare, iar oricine intră în această industrie trebuie să aibă capacitatea de a rămâne la curent cu cele mai recente tendinţe, de a învăţa şi progresa permanent. 

Mai multe informaţii despre Wild Code School sunt disponibile pe: www.wildcodeschool.ro

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.