Rata medie a şomajului în zona euro a scăzut la 7,9% în noiembrie 2018, cel mai mic nivel din octombrie 2008 până în prezent, potrivit datelor publicate, miercuri, de Eurostat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În octombrie 2018, rata şomajului în zona euro era 8%. În noiembrie 2017, aceasta era 8,7%.

În România, rata şomajului în noiembrie 2018 a scăzut la 3,9%, date ajustate sezonier, faţă de luna precedentă, arată datele transmise miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

La nivelul Uniunii Europene (UE), rata media a şomajului a rămas la 6,7% în noiembrie 2018, acelaşi nivel fiind înregistrat în luna anterioară, potrivit Eurostat. Acesta este cel mai scăzut nivel înregistrat din anul 2000, când Eurostat a început să publice date lunare referitoare la rata şomajului în UE.

Eurostat estimează că, în UE, numărul şomerilor, în noiembrie 2018, era de 16,491 milioane de persoane. Din aceştia, 13,04 milioane erau în zona euro.

”Faţă de octombrie 2018, numărul şomerilor a scăzut cu 107.000 în UE şi cu 90.000 în zona euro”, se arată în raport.

În noiembrie 2018, cele mai mici rate ale şomajului, la nivelul UE, erau înregistrate în Cehia (1,9%), Germania (3,3%), Olanda (3,5%), Ungaria (3,7% în octombrie 2018, ultimele date disponibile), Malta (3,7%), Polonia (3,8%) şi România (3,9%).

În schimb, cele mai mari rate ale şomajului erau înregistrate în Grecia (18,6%), Spania (14,7%), Italia (10,5%), Cipru (9,2%), Franţa (8,9%), Croaţia (7,8%) şi Finlanda (7,1%).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.