Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, luni, noua componenţă a Biroului permanent. Astfel, în funcţia de vicepreşedinţi ai Camerei au fost aleşi deputaţii PSD Florin Iordache, Eugen Nicolicea şi Ileana Mihălcescu, iar din partea PNL a fost ales Marilen Pirtea.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
Eugen Nicolicea a fost numit în funcţia de vicepreşedinte în locul lui Gabriel Vlase, actual şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE).
 
Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
De asemenea, secretarii Camerei vor fi Mircea Drăghici şi Georgian Pop din partea PSD, Cristian Buican din partea PNL şi Iulian Bulai reprezentând USR.
 
În funcţiile de chestor au fost aleşi Marcel Ciolacu (PSD), Seres Denes (UDMR), Andrei Gerea (ALDE) şi Dragoş Zisopol (minorităţi).
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.