Contestaţiile formulate de procurorii Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga la decizia de revocare din funcţiile deţinute în DNA au fost respinse, joi, de membrii Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

CSM a admis, însă, contestaţia Mihaiela Moraru Iorga cu privire la data la care aceasta trebuie să îşi înceapă activitatea la Parchetul Judecătoriei Bacău, a precizat, pentru News.ro, purtătorul de cuvânt al CSM, Ştefan Lucaciuc.

Foştii procurori DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Iorga au susţinut, joi, în plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), că decizia de revocare din funcţii a fost luată fără respectarea legii şi au acuzat rapiditatea procedurii, în condiţiile în care Inspecţia Judiciară urma să înceapă un control la DNA.

Mihaiela Moraru Iorga - în cazul căreia procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a cerut revocarea pe motiv că "nu a înregistrat un denunţ în conformitate cu dispoziţiile legale şi nu l-a prezentat spre repartizare procurorului şef al Secţiei din care făcea parte" - a spus, în plenul CSM, că Dinu Pescariu, autorul denunţului la care a făcut referire DNA, ar fi denunţat, de fapt, un posibil trafic de influenţă din partea unui fost prim-ministru.

"Cererea de revocare este un adevărat fals intelectual. În cererea de revocare se precizează că denunţătorul Pescariu Dinu Mihail a denunţat la data de 14.10.2016 o persoană pe nume Vanesa Iusuf şi pe martor şi pe cumpărătorul de influenţă Florică Claudiu, aspect neadevărat. Dacă Inspecţia Judiciară ar fi verificat sau dacă Secţia de procurori ar fi solicitat acest document, ar fi văzut că Pescariu Dinu Mihail, şi nu voi merge mai departe să dau date, a denunţat o cu totul altă persoană, a denunţat un posibil trafic de influenţă săvârşit de un fost prim-ministru şi s-a denunţat pe el ca şi cumpărător de influenţă", a spus Mihaiela Moraru Iorga.  

În 4 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a avizat revocarea din funcţie a procurorilor DNA Doru Ţuluş şi Mihaiela Moraru Iorga. Cererea de revocare a fost transmisă Secţiei pentru procurori a DNA de către şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, în 29 iunie. În cazul procurorului Doru Ţulus, revocarea a fost cerută pentru "existenţa unei suspiciuni rezonabile că imparţialitatea sa este afectată, având în vedere că a soluţionat dosare penale în care era implicată o persoană cu care avea raporturi civile".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.