Alexandra Cadanţu, locul 162 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 6-3, 6-3, de italianca Jasmine Paolini, locul 132 WTA, cap de serie numărul 21, în primul tur al calificărilor, la US Open.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Ea este a doua jucătoare română, din patru, care părăseşte calificările ultimului Grand Slam al anului în primul tur, după Patricia Ţig.

Sportivele eliminate în primul tur primesc câte un cec de 5.606 dolari şi câte două puncte WTA.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În turul al doilea vor evolua, joi, Mihaela Buzărnescu, locul 133 WTA, cu americanca Grace Min, locul 166 WTA, şi Irina Bara, locul 192 WTA, cu o altă americancă, Bernarda Pera, locul 146 WTA, şi cap de serie numărul 31. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.