Autorităţile kenyene au anunţat că şase persoane şi-au pierdut viaţa, inclusiv patru copii, după prăbuşirea zidului unui spital din localitatea portuară Mombasa, situată pe malul Oceanului Indian. Potrivit primelor informaţii, zidul s-a prăbuşit în urma ploilor abundente care au cuprins în ultimele zile coasta vestică a Kenyei, transmite Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Printre morţi se numără patru copii cu vârste curpinse între 5 şi 15 ani, precum şi mama acestora. Ultima victimă este un bărbat, care avea o afacere în zonă”, a declarat şeful poliţiei locale din Mombasa, Lucas Ogara.

Potrivit autorităţilor, victimele erau în locuinţele construite în apropierea spitalului şi peste care a căzut zidul. Salvatorii au săpat ore în şir prin moloz în speranţa că vor găsi supravieţuitori.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

Ploile abundente au dus la închiderea principalei autorstrăzi care leagă Mombasa de oraşele turistice Malindi şi Lamu.

Anul trecut, cel puţin 51 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce o clădire cu şase etaje s-a prăbuşit în districtul Huruma din Nairobi.

Respectiva clădire a fost construită lângă un râu şi s-a prăbuşit din cauza ploilor abundente.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.