Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a declarat marţi, la Parlament, referitor la faptul că parlamentarii PSD au părăsit sala de plen la mesajul preşedintelui Klaus Iohannis, că PSD „şi-a dat jos haina de oaie şi s-a arătat în toată splendoarea sa de lup” care a defilat în campanie electorală „cu un ton mieros, cu mesaje blânde şi cu un îndemn la înţelegere”.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Astăzi PSD şi-a dat jos haina de oaie şi s-a arătat în toată splendoarea sa de lup. Lupul PSD a defilat în campanie electorală cu un ton mieros, cu mesaje blânde cu un îndemn la înţelegere, astăzi am văzut care a fost răspunsul PSD la un mesaj coerent, generos, dar ferm, în acelaşi timp al preşedintelui. Plecarea din sală a PSD echivalează cu un refuz de a asculta vocea poporului exprimată prin intermediul preşedintelui, pentru că preşedintele reprezintă toţi românii şi, când ai în stradă sute de mii de oameni care încearcă să-ţi spună că ai greşit şi tu refuzi să primeşti acest mesaj, apoi ai în faţă pe preşedintele României care îţi spune că ai greşit şi îţi întinde o soluţie, o mâna care arată o soluţie respectivă să repari greşeala şi să guvernezi conform mandatului pe care l-ai primit, te ridici şi pleci din sală înseamnă că pur şi simplu ai asurzit”, a afirmat Cătălin Predoiu.

Liberalul a susţinut că „PSD nu mai aude vocea poporului, vocea raţiunii”.

„Eu chem liderii PSD şi liderii ALDE să înţeleagă că nu e un moft ceea ce se cere de către piaţă, ceea ce cere preşedintele, ceea ce cerem şi noi PNL, respectiv să nu mai atace justiţia cu legi, să nu mai submineze anticoruţia şi să exercite mandatul pe care l-au primit. Au primit un mandat să crească pensii, salarii, să facă proiecte economice, să se ţină de această treabă şi nu de alte lucruri. Asta este mesajul nostru astăzi”, a conchis Cătălin Predoiu. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.