Formaţia Skoda Xanthi, antrenată de Răzvan Lucescu, a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-0, echipa Veria, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Greciei. Younes Hamza, fost jucător al Petrolului Ploieşti, a marcat de trei ori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Younes Hamza a înscris în minutele 58 (penalti), 61 şi 66 (penalti). A marcat pentru oaspeţi şi Lisgaras, în minutul 19.

Xanthi se află pe locul doi în clasament, cu 22 de puncte. Lider este Olympiakos, cu 28 de puncte şi un joc mai puţin.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.