USR a acuzat că PSD vrea să controleze în continuarea Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, în contextul în care vrea să îl impună pe Valeriu Zgonea la şefia ANCOM. „După ce a controlat sectorul comunicaţiilor în ultimii ani prin Sorin Grindeanu şi, apoi, printr-un apropiat al lui Victor Ponta, PSD vrea să dea ANCOM, pentru următorii şase ani, pe mâna lui Valeriu Zgonea, deputat PSD timp de patru mandate, achitat anul trecut într-un dosar de trafic de influenţă, după ce mai multe probe obţinute de DNA cu SRI pe mandat de siguranţă naţională au fost excluse ca urmare a deciziilor CCR”, precizează comunicatul de presă al partidului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„ANCOM, instituţia care reglementează sectorul comunicaţiilor în România şi care ar trebui să vegheze asupra unei pieţe de zeci de miliarde de lei, rămâne sub controlul PSD pentru încă şase ani, după ce PSD şi PNL s-au înţeles cum să-şi împartă conducerile ANRE şi ANCOM. La ANRE a fost instalat «omul lui Virgil Popescu», la ANCOM urmează Valeriu Zgonea, un pesedist cu ştate vechi. În goana lor ca să-şi împartă România ca pe o pradă, PSD şi PNL nici măcar nu respectă procedura prevăzută de lege pentru numirea preşedintelui ANCOM. Comisiile reunite de IT&C, care ar trebui să audieze candidaţii, au fost convocate cu încălcarea Regulamentului Parlamentului: convocarea s-a făcut duminică seara pentru luni, ora 15.00”, mai arată comunicautl de presă al USR.

În plus, dosarele candidaţilor au ajuns la membrii comisiilor parlamentare cu doar câteva ore înainte de şedinţă şi a fost ignorată solicitarea deputatului USR Radu Miruţă ca persoanele propuse să vină în comisii pentru audieri, precizează sursa citată.

„În loc să se vindece de ciumă, PSD se îmbolnăveşte mai rău: refuză să îi fie audiat candidatul pentru presedinţia ANCOM, sperând ca, astfel, incompetenţa să fie ţinută sub preş. ANCOM, o autoritate cu rang de minister şi cu responsabilităţi critice în zona de comunicaţii şi digitalizare, este dată pe mâna unui politruc care nu are absolut nicio legatură cu domeniul pe care va trebui să îl reglementeze”,a afirmat deputatul USR Radu Miruţă, potrivit sursei menţionate.

USR solicită PSD-PNL să înceteze bătaia de joc la adresa românilor şi să nu mai dea instituţii cheie pe mâna unor personaje incompetente şi controversate, a căror calitate unică este fidelitatea faţă de şeful de partid, conform sursei amintite.

Camera Deputaţilor şi Senatul se vor reuni, marţi de la ora 13.00, pentru a vota un nou preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Pentru conducerea ANCOM candidează şi fostul social-democrat Valeriu Zgonea. Acesta a fost achitat, pe 11 februarie 2022, pentru trafic de influenţă, decizia Curţii de Apel Bucureşti fiind definitivă. În prima instanţă, fostul preşedinte al Camerei Deputaţilor fusese condamnat la trei ani de închisoare cu executare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.