Reprezentanţii USR au acuzat că, „în timp ce şcolile se prăbuşesc peste elevi şi toate statisticile internaţionale scot în evidenţă situaţia tot mai gravă a învăţământului din România, PSD şi PNL au făcut astăzi scut în jurul ministrului Ligia Deca” şi au respins moţiunea USR, ceea ce dovedeşte din nou că uită obligaţiile pe le au faţă de profesori, elevi şi părinţi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Doamna Deca şi-a început mandatul de ministru făcând o plecăciune în faţa celei mai mari catastrofe a României, Klaus Iohannis. Doamna Deca îşi va termina mandatul la fel de dezastruos, în genunchi. PNL, condus de un plagiator, a votat pentru menţinerea impostorilor în funcţii cheie într-un minister aflat la pământ. Ruşine PSD şi PNL pentru votul de astăzi. Sub conducerea Deca-Iohannis, învăţământul românesc este îngropat sub dărâmături”, a declarat deputatul USR Emanuel Ungureanu, potrivit comunicatului de presă al USR.

Prin votul dat, marţi, asupra moţiunii USR, coaliţia PSD-PNL nu doar că nu a luat act de incapacitatea ministrului Ligia Deca de a implementa reformele necesare în Educaţie, dar a respins şi solicitările USR de accelerare a reformelor prevăzute în PNRR, de majorare a salariilor profesorilor conform OUG 57/2023 şi de asigurare a derulării Programului Naţional Masă Sănătoasă pentru un milion de copii în anul şcolar 2023-2024, aşa cum este stabilit în legea învăţământului preuniversitar, mai indică sursa citată.

Ministrul Ligia Deca a picat examen după examen, reprezintă încununarea eşecului preşedintelui Klaus Iohannis şi al României sale „educate”. Nu a rezolvat niciuna dintre problemele majore ale sistemului de învăţământ, dar s-a priceput să cosmetizeze raportul privind rezultatele PISA şi să prezinte în batjocură situaţia României „reziliente” în rămânerea pe penultimul loc în Uniunea Europeană.

„Dacă ar fi avut onoare, Ligia Deca ar fi trebuit să-şi prezinte demisia în cel puţin trei ocazii, cea mai recentă fiind rezultatele catastrofale de la testele PISA şi încercarea de măsluire a lor. Celelalte ocazii au fost adoptarea legilor Educaţiei, care nu sunt altceva decât maculatură, respectiv greva profesorilor, soldată cu încă o minciună de creştere a salariilor din învăţământ. Cea mai recentă minciună şi sfidare a profesorilor, elevilor şi părinţilor o reprezintă nealocarea în 2024 a 15% din bugetul general consolidat, aşa cum prevăd chiar legile Educaţiei Deca-Iohannis”, conchide sursa menţionată.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.