USR anunţă că î doar o săptămână, peste 52.000 de oameni au semnat pentru desfiinţarea pensiilor speciale pe site-ul lansat de formaîiunea politică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
USR susţine într-un comunicat că a lansat campania de strângere de semnături ”pentru a pune presiune pe parlamentarii PSD şi PNL şi pentru a-i împiedica să pună în pericol viitorul României de dragul propriilor privilegii”. 
 
„Guvernul PSD-PNL riscă dezvoltarea României ca să nu taie pensiile speciale. În joc sunt miliarde de euro din PNRR. Ciucă are o pensie specială de 18.000 de lei. Ciolacu i-o protejează. Zilele acestea, vedem ipocrizia unei coaliţii care pune privilegiaţii pe primul loc şi e pregătită să sacrifice viitorul românilor, şcolile, spitalele şi autostrăzile. USR este singurul partid care se opune pensiilor speciale, este partidul care a trecut eliminarea pensiilor speciale în PNRR”, afirmă  preşedintele USR, Cătălin Drulă.
 
Săptămâna viitoare, proiectul privind pensiile speciale va fi dezbătut în comisiile din Camera Deputaţilor, iar USR anunţă că a depus zece amendamente care să elimine pensiile speciale, considerând că soluţia corectă este trecerea la contributivitate a tuturor pensiilor speciale, pentru că toţi oamenii trebuie să primească pensie pe baza aceloraşi reguli. 
 
”Conform angajamentelor din PNRR, adoptarea legii pensiilor speciale avea ca termen finalul anului 2022. Pentru că legea nu a fost adoptată, România nu poate depune a treia cerere de plată prin PNRR, în valoare de 2,7 miliarde de euro, şi riscă să piardă o mare parte din aceşti bani”, afirmă reprezentanţii USR.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.