Senatorul USR Claudiu Mureşan a depus în Parlament un proiect de lege prin care firmele nu vor mai fi obligate să ceară anual eliberarea unor noi autorizaţii de funcţionare. Autorizaţia de funcţionare va fi emisă fără termen de valabilitate, astfel că o cerere de reautorizare nu va fi necesară dacă în activitatea firmelor nu apar modificări care să afecteze autorizaţia existentă, iar documentele deja depuse sunt în termenul de valabilitate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

„Antreprenorii şi firmele mici sunt îngropaţi sub teancuri de hârtii şi avize. Faptul că nu vor mai avea în sarcină şi obligaţia reînnoirii anuale a acordului/autorizaţiei de funcţionare e un ajutor mic, dar îi scuteşte să mai facă – în fiecare an – încă un dosar, încă un drum la primărie. În acelaşi timp, funcţionarii publici cu atribuţii în emiterea autorizaţiilor/acordurilor de funcţionare vor fi degrevaţi de operaţiuni repetitive şi vor putea să se concentreze pe alte chestiuni importante pentru comunităţi”, a afirmat Claudiu Mureşan, potrivit comunicatului de presă al USR.

USR consideră că orice demers menit să reducă povara birocraţiei, astfel încât antreprenorii să se ocupe doar de afacerile lor, este bine venit.

Proiectul de lege prevede ca obligaţia de a obţine un nou acord de funcţionare să existe doar dacă documentele depuse expiră în termen de 30 de zile sau dacă apar modificări în activitatea desfăşurată, mai indică sursa citată. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.