Premierul Marcel Ciolacu a declarat luni că anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români şi că a cerut o analiză foarte clară să vadă din ce domenii au fost, public sau privat. ”Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi cred că nu în România, ci în Europa”, a mai spus şeful Executivului, precizând că ar însemna vreo 140 de ani de nemuncă în România.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
CITEȘTE ȘI CNAS: Peste 8,3 milioane de certificate de concedii medicale înregistrate în anul 2022 / Suma decontată - 5.9 miliarde de lei / Instituţia precizeză că există ”un decalaj semnificativ” între momentul emiterii certificatului şi cel al decontării

”Am aflat şi eu în şedinţa de guvern, aveam anumite semnale şi aştept un raport de la preşedinta CNAS... Anul trecut au fost 8,1 milioane de concedii medicale, la o populaţie lucrativă de 6 milioane de români. Am cerut o analiză foarte clară să vedem din ce domeniu sunt, privat, public. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată şi cred că nu în România, ci în Europa. Vom face raportul public”, a spus premierul, după participarea la un forum economic româno-francez.

Şeful Executivului a precizat că ”ar însemna vreo 140 de ani de nemuncă în România”.

”Sunt oameni care au nevoie de concedii medicale, dar este evident că s-a abuzat de acest fenomen şi vă anunţ că este o datorie de anul trecut la concedii medicale de 6 miliarde de lei, respectiv 1,3 miliarde de euro. Este normal să faci analiză nu numai la CNAS, nu numai la felul cum se eliberează aceste concedii medicale. Nu sunt de acord să urmărim 6 milioane de oameni să îi căutăm pe acasă, pentru că nu e o abordare sănătoase la cap”, a completat premierul Ciolacu.

Numărul concediilor medicale a scăzut cu 12% în 2022 faţă de 2021, însă rămâne mare, a anunţat recent ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, care a apreciat că e clar că trebuie ţinut fenomenul sub control, pentru că discutăm de foarte mulţi bani publici care se plătesc

 
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.