Traian Băsescu a afirmat că, în timpul cât a fost preşedinte nu au lipsit în România vaccinurile şi citostaticele, el răspunzând la un comentariu la o postare de-a sa pe Facebook, în care critica lipsa de reacţie a Guvernului privind lipsa vaccinurilor. Autorul comentariului îl acuza pe Băsescu de ipocrizie afirmând că situaţia era aceeaşi şi în timpul mandatului său, iar acum impută actualului guvern criza aprovizionării cu vaccinuri şi medicamente împotriva cancerului.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Comentariul a fost făcut la postarea lui Traian Băsescu în care acesta susţinea că cei care trebuiau să gestioneze aproizionarea cu vaccinuri şi citostatice ar trebui judecaţi pentru abuz în serviciu.

”Şi pe vremea când eraţi preşedinte.. La fel era.. Sau mai rău... Chiar n-aveţi o oglindă să vă vedeţi cât de ipocrit sunteţi?! Sunteţi toţi o apă şi un pământ, numai excroci în politica asta, mai ales a ultimilor ani...”, a scris un cititor al paginii de Facebook al fostului preşedinte.

În replică, Traian Băsescu a afirmat că, în timpul preşedinţiei sale, nu au lipsit medicamentele, admiţând însă că acesta a fost meritul guvernelor.

”Oricât îţi este de scurtă memoria, nu pot să nu-ţi amintesc faptul că în mandatul meu nu au lipsit nici vaccinurile şi nici citostaticele, dar acesta nu a fost meritul meu, ci al guvernelor. Ce-i drept, unele medicamente erau ceva mai scumpe, dar se găseau. (Atenţie la cum scrii «excroci». Dă prost să scrii ca un om fără carte, când ataci gratuit un fost preşedinte. Ai putea face un mic efort să pari a fi un om instruit)”, a răspuns fostul preşedinte.

Unui alt cititor care spusese ”Traiane, te leagă ăştia curând”, Băsescu i-a răspuns cu o întrebare: ”Pe cuvântul tău de onoare?”.

În postarea sa de vineri, fostul preşedinte afirma că unele persoane vinovate de criza vaccinurilor ar trebui acuzate de abuz în serviciu şi afirma că Liviu Dragnea şi ministrul Sănătăţii au făcut pe acest subiect ”declaraţii idioate”.

”Domnule Sorin Grindeanu, domnule Augustin Lazăr, mor copii, mor, înainte de vreme, oameni bolnavi de cancer. Oare s-a dezincriminat abuzul în serviciu? (...) Nimeni nu este acuzat de abuz în serviciu pentru lipsa vaccinurilor pentru copii şi nici pentru lipsa din farmacii a citostaticelor de care depinde viaţa celor bolnavi de cancer. Totuşi, domnule Grindeanu, mor copii, mor oameni. Avem, în schimb, parte de declaraţii idioate ale lui Liviu Dragnea şi ale ministrului sănătăţii. Sau, poate, abuzul în serviciu, ca sancţiune penală, este bun pentru vânătoarea selectivă şi nu prezintă niciun fel de interes a fi aplicat acolo unde chiar este cazul”,  susţine Băsescu, potrivit unei postări pe pagina de socializare.

Fostul şef al statului susţine că dreptul la ocrotirea sănătăţii este un drept fundamental, iar omisiunea de a asigura vacinurile pentru copii şi medicamente pentru cei bolnavi de cancer ar fi un abuz în serviciu.

”Citez «Comisia de la Veneţia consideră (că) prevederile penale naţionale cu privire la abuzul în serviciu,....trebuie interpretate în sens îngust şi aplicate cu un prag înalt, astfel încât să poată fi invocate numai în cazuri în care fapta este de natură gravă, cum ar fi spre exemplu: infracţiuni grave împotriva proceselor democratice naţionale, încălcarea drepturilor fundamentale,...şamd.»”, mai scrie Traian Băsescu care a invocat şi dreptul la ocrotirea sănătăţii prevăzut în Constituţie.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat joi, la Parlament, întrebat despre proiectul Legii vaccinării care a fost pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Sănătăţii, că are „foarte mari” rezerve în ceea ce priveşte obligativitatea vaccinării copiilor.

„Eu am foarte mari rezerve pentru a obliga, pentru a fi o măsură obligatorie. Vă spun sincer, am foarte mari rezerve aici”, a spus Liviu Dragnea.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.