Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat, joi, la Bucureşti, că ia ”foarte în serios” consideraţiile lui Călin Popescu-Tăriceanu privind crearea unui sistem paralel de putere în România, precizând însă că instituţiie de luptă împotriva corupţiei funcţionează foarte bine şi că merită sprijinul Comisiei Europene.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Am luată notă de consideraţiile domnului Tăriceanu şi vom analiza. Instituţiile de luptă împotriva corupţiei funcţionează foarte bine în România, merită sprijinul nostru. Bineînţeles, dacă preşedintele Senatului ne-a dat aceste indicii (...) le voi analiza foarte atent ca să nu facem greşeli în această privinţă şi luăm remarcile sale foarte în serios”, a declarat Frans Timmermans.

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat joi, la finalul întâlnirii cu prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, că i-a transmis oficialului de la Bruxelles că România vrea să fie membru cu drepturi depline al UE şi că în acest sens Mecanismul de Cooperare şi Verificare (MCV) trebuie încheiat cât mai curând, precizând că i-a spus lui Timmermans şi faptul că în ţara noastră s-a creat un sistem paralel de putere care ia deciziile politice în locul instituţiilor legitim alese.

”Dorim să facem parte din UE în calitate de membru cu drepturi depline. Acesta este şi motivul pentru care i-am exprimat vicepreşedintelui Timmermans dorinţa de a vedea cât mai curând Mecanismul de Cooperare şi Verificare încheiat în aşa fel încât România să nu mai trăiască sentimentul acesta pe care mulţi dintre români îl împărtăşesc, că astăzi Europa funcţionează după mai multe criterii sau statele sunt în mai multe categorii”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.

Preşedintele Senatului a spus că se aşteaptă ca raportul MCV pe 2017 sa fie ultimul pe care Comisia Europeană îl realizează în cazul României şi a precizat că nu a discutat cu Frans Timmermans despre problemele din Justiţie, deoarece sunt probleme ”care ne privesc pe noi, nu privesc Comisia”. 

Nu în ultimul rând, Călin Popescu Tăriceanu susţine că i-a transmis şi lui Timmermans faptul că el este convins că în România s-a creat un sistem paralel de putere.

”I-am spus că în România, în contextul în care toată atenţia a fost îndreptată către combaterea corupţiei, s-a creat un sistem paralel de putere pe care azi îl vedem ieşind la suprafaţă. Un sistem pe care la un moment dat l-am numit ocult, dar azi nu mai e ocult pentru că îl vedem clar din cine este compus şi care a ajuns să ia deciziile politice în România în locul instituţiilor democratice şi legitim alese de cetăţeni”, a conchis Călin Popescu Tăriceanu. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.