Ministrul Economiei. Ştefan Radu Oprea, afirmă, vineri seară, că economia româneasca a crescut de peste 3 ori de la aderarea din 2007, dar este încă nevoie de păstrarea unor scheme de ajutor pentru a elimina inegalităţile.
”În prezenţa comisarului Thierry Breton, preşedinţia belgiană a Consiliului UE a organizat o dezbatere despre viitorul pieţei unice. Piaţa unică are certe avantaje pentru toate statele membre. Economia româneasca a crescut de peste 3 ori de la aderarea din 2007”, a scris, vineri seară, pe Facebook, ministrul Economiei.
Acesta afirmă că, în contextul discuţiilor despre oportunitatea menţinerii schemelor de ajutor de stat, a explicat că în România folosim aceste instrumente pentru a atinge obiectivele politicilor publice ale Guvernului, inclusiv prin a aduce investiţii în zonele mai putin dezvoltate.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
”Pentru că încă există inegalităţi între economii, dar şi în interiorul ţărilor, am militat pentru ceea ce am numit importanţa celor 3 C în politica industrială europeană, adică mai multă coeziune, o mai bună cooperare şi o comunicare transparentă cu cetăţenii”, a mai scris ministrul.
Acesta afirmă că a cerut miniştrilor, în campania electorală care urmează să ”apărăm piaţa unică care ne dă puterea de a fi competitivi în raport cu alte economii ale globului”.
”Am discutat, de asemenea, şi pricipiile din raportul lui Enrico Letta referitor la viitorul pieţei comune. Am profitat de ocazie pentru a-l invita în România pentru discuţii mai aprofundate şi o mai bună cunoaştere a economiei noastre”, a mai transmis ministrul.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.