Şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) a început, la acestă oră, fiind condură de preşedintele Klaus Iohannis, iar una dintre teme este pregătirea României pentru Summitul NATO de la Bruxelles. De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei CSAT a fost introdus şi subiectul privind Roşia Montantă, la solicitarea Ministerului Culturii, după ce Guvernul a cerut amânarea analizării dosarului pentru includerea acesteia în patrimoniul UNESCO, până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şedinţa CSAT a început la ora 10.30, la Palatul Cotroceni.

Pe ordinea de zi a şedinţei sunt incluse subiecte referitoare la obiectivele României pentru Summitul NATO de la Bruxelles (2018) şi forţele armate ale României care pot fi puse la dispoziţie pentru participarea la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român, în anul 2019, conform Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele Klaus Iohannis anunţa în 8 iunie, la Varşovia, într-o conferinţă de presă susţinută alături de preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, că va convoca o şedinţă specială a Consiliului Superior de Apărare a Ţării dedicată pregătirii pentru Summitul NATO care va avea loc în iulie la Bruxelles.

"Am abordat agenda viitorului Summit NATO care va ave loc peste o lună. În contextul dinamicii, o acţiune sinergică între NATO şi UE devine tot mai importantă. Am adoptat o declaraţie comună care reflectă obiectivele comune pentru consolidarea securităţii, să consolidăm planul estic la NATO, să implementăm iniţiativele dezvoltate. România abordează aceste chestiuni la modul cel mai serios şi în lumina deciziilor extrem de importante care se vor lua la Summitul NATO, am decis să convoc o şedinţă specială a CSAT, o şedinţă dedicată pregătirii pentru acest summit”, declara Klaus Iohannis în cadrul unei conferinţe de presă alături de preşedintele Poloniei, la Summitul B9.

Pe ordinea de zi a şedinţei CSAT a fost introdus şi subiectul privind Roşia Montantă, la solicitarea Ministerului Culturii, după ce Guvernul a cerut amânarea analizării dosarului pentru includerea acesteia în patrimoniul UNESCO, până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington.

Reprezentanţii Ministerului Culturii au transmis, la solicitarea News.ro, că Guvernul a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis convocarea "în regim de urgenţă” a şedinţei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi includerea acestei teme pe ordinea de zi.

În 2017, a fost înfiinţat Comitetul Interministerial pentru facilitatrea pregătirii apărării statutului român în dosarul de arbitraj nr. ARB/ 15/ 31 - Roşia Montană, la Ministerul Finanţelor Publice, autoritatea care gestionează litigiile statului român.

Pe 22 februarie 2018, casa de avocatură care reprezintă statul român a depus apărarea la Curtea de Arbitraj de la Washington pe litigiul în cauză.

"Astfel, ţinând cont şi de aspectele patrimoniale sensibile în cauza ICSID (Centrul Internaţional pentru Reglementarea Diferendelor referitoare la Investiţii, dosarul ARB/15/31), unde România poate pierde suma de 4,37 miliarde de dolari, Guvernul României a solicitat amânarea analizării dosarului depus la UNESCO până la soluţionarea litigiului de la Curtea de Arbitraj de la Washington, în vederea protejării patrimoniului naţional şi a intereselor financiare ale statului român”, a precizat Ministerul Culturii.

Includerea Peisajului cultural minier de la Roşia Montană în lista patrimoniului mondial se află pe ordinea de zi a şedinţei Comitetului Patrimoniului Mondial, în perioada 24 iunie - 4 iulie, urmând ca o decizie să fie transmisă ulterior ţării noastre, a mai transmis Ministerul Culturii.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.