Senatorul Diana Şoşoacă a fost sancţionată cu avertisment public-scris, anunţă vicepreşedintele Senatului Alina Gorghiu, precizând că ”astăzi, în plenul Senatului, avem o situaţie fără precedent”. această sancţiune înseammnă că vreme de trei luni de zile, senatorul sancţionat nu poate să reprezinte intern şi internaţional interesele alegătorilor, inclusiv prin luări de cuvânt.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Astăzi, în plenul Senatului, avem o situaţie fără precedent. Va fi făcută cunoscută plenului o măsură prevăzută de Regulament împotriva senatorului Diana Şoşoacă. Avertisment public-scris pentru conduită ofensatoare, declaraţii injurioase, pentru faptul că a încălcat demnitatea funcţiei, dar şi prevederile regulamentare ale Senatului”, anunţă senatorul PNL Alina Gorghiu.
Ea afirmă că respectarea Regulamentului nu e opţiune, este obligaţie.
”Este un angajament ferm pe care ni l-am luat toţi încă din prima zi de mandat, dar pe care unii se pare că îl ignoră. Da, sancţiunea este una simbolică. Nici nu s-ar impune altceva pentru un demnitar. Nu facem rechizitorii, nu dorim să aplicăm o pedeapsă, urmărim o sancţiune cu scop unic de a apăra Senatul de derapaje. Pentru că nu unul-doi senatori sau 135, avem îndatoriri, ci toţi 136, inclusiv Diana Şoşoacă. Iar atunci când exercităm abuziv mandatul de senator, sigur nu respectăm alegătorii. Ceea ce grav”, consideră senatorul PNL.
Gorghiu a explicat duminică, la emisiunea Insider Politix, difuzată la Prima TV, ce înseamnă a fi coleg cu Şoşoacă.
„Nu a mai fost, de  vreo trei săptămâni, de când în numele grupului PNL am făcut acea sesizare prin care am rugat Biroul Permanent şi Comisia Juridică să analizeze declaraţiile domniei sale, nu am mai avut onoarea să o văd. Nu cred că am speriat-o. Înţeleg că umblă prin ţară să-şi facă o copie la AUR. Dar vă mărturisesc că simt un disconfort, nu vizavi de persoana Diana Şoşoacă, ci faţă de mesajele cumplite pe care le dă. Să vii la microfon, să faci pe toată lumea ucigaş, să explici cum... nu vreţi să ştiţi, invectivele sunt... discursul comun al domniei sale e numitorul comun al oricărei intervenţii pe care o are la microfon. Pe lângă asta, cele mai periculoase sunt acele mesaje în care ne tot explică că dacă te vaccinezi nu ştiu ce păţeşti, că nu există coronavirus... sunt lucruri care nu au cum să fie spuse de la microfonul Senatului. Este supărată în momentul ăsta pe mine, înţeleg că mi-a făcut o plângere, o sesizare pentru că aş fi susţinut această solicitare a grupului şi că am generat o campanie mediatică împotriva domniei sale. Eu o să rog orice fel om de bună credinţă, oricât de tentant ar fi să apleci urechea la nişte mesaje extremiste şi populiste, indiferent din partea cui vin, să stea să se gândească dacă este ceea ce trebuie sau nu. Atât”, a mai declarat senatorul PNL.
viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.