Fostul deputat PSD Cristian Rizea a răspuns acuzaţiilor legate de faptul că plecat dintr-un hotel din Vaslui fără să plătească masa şi cazarea şi că nu ar fi achitat nişte bilete de avion afirmând că PRU avea prin contract obligaţia să-i achite cheltuielile din campania electorală, iar biletele de avion pe care nu le-ar fi plătit i-au fost de fapt oferite cu titlu gratuit de omul de afaceri Alin Burcea după ce acesta aflase de intenţia sa de a candida la Primăria Sectorului 5.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cristian Rizea susţine că nu el, ci PRU nu şi-a respectat obligaţiile care-i reveneau printr-un contract încheiat cu un hotel din Vaslui.

”Cel care a decis unde să candidăm eu şi dl. Ciprian Ţîrdea a fost domnul Bogdan Diaconu, în ciuda faptului că îşi dăduse cuvântul în faţa colegilor din conducerea PRU că vom candida pe lista de la Bucureşti ! Cu o zi înainte de data limită a depunerii candidaturilor Bogdan Diaconu m-a rugat să merg la Vaslui că partidul va suporta din punct de vedere financiar cheltuielile aferente campaniei electorale, inclusiv costurile de cazare!”, a scris, pe Facebook, Cristian Rizea.

În ceea ce priveşte acuzaţiile aduse de omul de afaceri Alin Burcea, Rizea precizează că Burcea l-a abordat, fiind interesat de perspectiva ca fostul deputat să devină primar al sectorului 5 la alegerile din iunie 2016.

”Cel care m-a căutat prima oară la telefon a fost domnia sa, care a insistat să ne vedem la o cafea, motiv pentru care ne-am văzut în biroul meu din sediul PSD Sector 5. Cu toate că ne ştiam doar din vedere din vremea guvernării PSD în perioada 2000-2004, am înţeles imediat că Alin Burcea era foarte interesat de persoana mea deoarece, în calitatea mea de preşedinte PSD Sector 5, îmi exprimasem public intenţia de a candida la Primăria Sectorului 5!”, susţine Rizea.

El a spus că, la insistenţele lui Burcea, au mers împreună la Mamaia şi la Predeal cu familia. ”Domnia sa mi-a oferit chiar nişte bilete de sejur gratuite în Grecia în luna iulie-august 2015, bilete pe care le-am oferit unor colegi de la PSD Sector 5 (element care se poate foarte uşor verifica)! În acea perioadă, având nevoie de nişte servicii turistice, am apelat la dl. Alin Burcea, care mă rugase ca pentru astfel de solicitări să colaborez cu agenţia dânsului, lucru pe care l-am facut, domnia sa insistând că nu trebuie să achit contravaloarea acestor servicii!”, se justifică fostul pesedist.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea datorează de circa doi ani companiei Paralela 45, una din cele mai mari agenţii de turism din România, aproximativ 4.000 de euro pentru zece bilete de avion pe ruta Bucureşti-Nisa, a declarat miercuri, pentru News.ro, proprietarul companiei, Alin Burcea, care consideră că Rizea este ”un escroc în serie care nu a vrut nicio clipă să plătească aceste bilete”, şi că orice încercare de a-şi recupera banii s-a dovedit un eşec.

"De aproape doi ani îmi datorează această sumă. Mi-a cerut nişte bilete de avion pe Nisa. Vreo zece bilete de circa 4.000 euro. Eu am aflat ulterior că era o gaşcă întreagă din România care mergea la Monte Carlo. La momentul respectiv, Rizea era preşedintele PSD Sector 5, deci am mers pe încredere într-un deputat în Parlamentul României, nu era un ţigan din Colibaşi”, a spus Burcea, pentru News.ro. 

Patronul Paralela 45 a menţionat că a încercat pe diverse căi să ajungă la Rizea ca să îşi recupereze banii, dar nu a reuşit. ”Îşi schimbă telefonul din două în două săptămâni. A dispărut ca măgarul în ceaţă. L-am văzut anul trecut anchetat de Poliţie, iar acum am scris o postare pe Facebook, pentru că am văzut că a mai dat ţeapă unui hotel”, a precizat Burcea.

Fostul deputat PSD Cristian Rizea şi un prieten de-al său, Ciprian Ţîrdea, care au candidat anul trecut din partea PRU la alegerile parlamentare, vor fi daţi în judecată de administratorul unui hotel din Vaslui după ce aceştia au stat, în timpul campaniei electorale, la un hotel din municipiul Vaslui, unde au mâncat şi băut, fără să achite serviciile hoteliere în valoare totală de peste 43.000 de lei.

Potrivit reprezentanţilor Hotelului Racova din Vaslui, cei doi politicieni au plecat chiar în noaptea alegerilor generale din cele două camere pe care le închiriaseră la începutul lui noiembrie, fără a plăti pentru cazarea de care au beneficiat pe perioada celor 40 de zile.

De asemenea, Cristian Rizea şi Ciprian Ţîrdea au semnat şi toate notele de plată de la restaurantul hotelului, unde au mâncat, bonuri pe care, de asemenea, nu le-au achitat.

Suma totală pe care cei doi o au de plătit la hotelul din Vaslui se ridică la 43.220 de lei. Cea mai mare factură ca valoare, respectiv 40.803,99 lei, este pe numele lui Ciprian Ţîrdea, cel care, de altfel, a semnat majoritatea notelor de plată de la restaurant, unde politicienii au oferit mâncare şi băutură la zeci de persoane pe perioada desfăşurării campaniei electorale. 

”Chiar în noaptea alegerilor, cei doi au plecat fără să anunţe pe nimeni, lăsând cheile de la camere fie în uşă, fie aruncate pe un pat. A doua zi, am reuşit să-i contactăm telefonic şi au spus că vor achita, apoi au început să paseze de la unul la altul, până nu au mai răspuns la telefon. În consecinţă, am luat legătura cu preşedintele partidului, domnul Diaconu, care, la fel, ne-a promis că se rezolvă ca, apoi, nici dumnealui să nu ne mai răspundă la telefon”, a declarat, marţi, pentru News.ro directorul Hotelului Racova din Vaslui, Răzvan Condurache.

În consecinţă, reprezentanţii hotelului au apelat, încă din decembrie 2015, la executorii judecătoreşti, care i-au notificat pe cei doi politicieni cu privire la facturile pe care le au de achitat pentru serviciile de care au beneficiat la unitatea hotelieră.

”Cei doi foşti clienţi ai noştri nu au răspuns nici la aceste notificări de plată. În consecinţă, avocaţii firmei au decis să ne adresăm instanţei pentru a recupera contravaloarea serviciilor prestate”, a adăugat Răzvan Condurache.

În martie 2016, deputatul PSD Cristian Rizea a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, alături de omul de afaceri Lucian Colţea, care i-ar fi dat 300.000 de euro ca să intervină la RAAPPS pentru retrocedarea unui teren într-o zonă rezidenţială din Bucureşti şi la Primăria Chiajna pentru un teren aflat în litigiu.

Cristian Rizea a fost pus sub control judiciar pe 10 martie 2016, la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat reţinerea sa, dar a respins cererea DNA de încuviinţare a arestării preventive. Rizea trebuia să depună o cauţiune de 1,5 milioane de lei, în cadrul măsurii preventive.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.