Partidul REPER anunţă miercuri că susţine Manifestul iniţiat de Coaliţia “ONG-uri pentru cetăţean” şi de alte 100 de organizaţii neguvernamentale şi grupuri de cetăţeni, privind desfăşurarea unei campanii electorale libere şi echitabile. ”Vom respecta fără echivoc toate principiile Manifestului, printre care reprezentare politică echitabilă; integritate şi moralitate; garantarea libertăţii de exprimare şi a liberei asocieri politice; respect, echilibru şi moderaţie; campanie relevantă pentru cetăţeni şi transparenţa finanţării”, spun cei de la REPER.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
“România are nevoie de o politică guvernată de aceste principii, pentru că în absenţa lor, nu mai discutăm despre politică, ci despre oportunism şi grupuri de interese. Fac apel la toate forţele politice proeuropene să susţină acest manifest şi să asume că vor ocroti democraţia, pluralismul politic, libera exprimare. Sunt lucruri elementare într-o lume civilizată şi liberă”, a afirmat Ramona Strugariu, copreşedinta Partidului REPER şi candidată la alegerile europarlamentare. 
 
“Vrem să fim europeni şi să trăim într-o ţară dezvoltată. Asta vă spun toţi cei de la putere, dar ce fac în acest sens? Suntem împânziţi de o violenţă aproape viscerală în societate. De aceea avem nevoie de claritate şi pluralism, de o campanie electorală liberă şi echitabilă. Societatea noastră are tot mai multă nevoie de transparenţă”, a afirmat şi Dragoş Pîslaru,  copreşedintele Partidului REPER şi candidat la alegerile europarlamentare.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.