Camera Deputaţilor a adoptat, decizional, iniţiativa legislativă prin care este permisă vânarea cormoranului mare în România, pe tot cursul anului. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea anexei nr. 1 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, în sensul permiterii vânării cormoranului mare în România, în tot cursul anului.

„Populaţiile s-au întors în unele zone după o lungă absenţă şi s-au mutat şi în alte zone anterior neocupate. Această creştere a numărului şi a distribuţiei a adus păsările în conflict cu omul. Cu toate că îngrijorarea producătorilor de peşte a crescut ca urmare a pagubelor tot mai mari produse de cormorani în fermele de acvacultură, semnalele acestora nu au fost auzite de responsabilii cu protecţia mediului. Urmare acestui fapt, s-a ajuns în prezent ca producători de marcă din acvacultura românească să dorească să abandoneze această activitate şi să se îndrepte spre alte activităţi din agricultura românească”, au motivat iniţiatorii proiectului de lege, senatori şi deputaţi ai PNL şi PSD, în expunerea de motive.

Iniţiatorii adaugă că aceste specii de păsări se hrănesc aproape exclusiv cu peşte, în medie, un cormoran consumând aproximativ 500 de grame de hrană în fiecare zi.

Proiectul de lege a fost adoptat, decizional, de către Camera Deputaţilor, iar legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.