Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a adus un omagiu luptei pentru libertate a poporului ceh la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din cadrul ansamblului comemorativ Vítkov din Praga, în cadrul vizitei oficiale efectuate în Republica Cehă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
”Am adus omagiul meu luptei pentru libertate a poporului ceh la Mormântul Ostaşului Necunoscut, din cadrul ansamblului comemorativ Vítkov din Praga. Monumentul are o semnificaţie profundă pentru localnici, marcând sacrificiile din ambele războaie mondiale. Aici sunt îngropaţi soldaţi care au luptat în 1917 pentru crearea statului cehoslovac şi cehi care au participat în 1944 la eliberarea de ocupaţia nazistă”, a scris preşedintele Senatului într-o postare/ pe Facebook. 
 
Nicolae Ciucă arată că ”gazdele privesc cu o emoţie aparte cinstirea de către români a memoriei eroilor care s-au jertfit pentru libertate”.
 
”Noi am fost alături de acest popor în toate momentele de cotitură ale secolului trecut. Căldura cu care sunt întâmpinat în Praga de către oficialităţi sau simpli cetăţeni îmi arată că România are în această naţiune un prieten onest pe al cărui sprijin se poate baza astăzi”, spune preşedintele PNL. 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.