Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat, joi, legea pentru instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia.
Proiectul de lege are ca obiect de reglementare instituirea anului 2026 ca Anul Traian Vuia, pentru celebrarea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii.
Astfel, se instituie anul 2026 ca Anul Traian Vuia, pentru celebrarea a 120 de ani de la primul zbor din istoria omenirii cu un aparat mai greu decât aerul, care s-a ridicat de la sol prin mijloace proprii.
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot organiza sau sprijini, logistic şi material, manifestări dedicate celebrării personalităţii lui Traian Vuia, inclusiv evenimente culturale, educaţionale şi ştiinţifice, precum şi activităţi de promovare a imaginii sale şi a patrimoniului ştiinţific şi istoric asociat.
Parlamentul, Administraţia Prezidenţială, Guvernul, autorităţile administraţiei publice locale, precum şi instituţiile publice aflate în subordinea sau coordonarea acestora pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi desfăşurării, în bune condiţii, a manifestărilor prevăzute la alin. (1), în limita alocărilor bugetare aprobate.




























